HANDBAL FEMININ: Echipa antrenată de Gheorghe Covaciu nu a rezistat fizic în partea secundă și a pierdut pe final.
Echipa de handbal feminin CSM UNIREA Slobozia s-a întors fără vreun punct din deplasarea de la Slatina. Deși au marcat de 28 de ori, fetele antrenate de Gheorghe Covaciu au pierdut meciul la șapte goluri.
Oaspetele au încercat să strice statistica victoriilor pe linie pe teren propriu înregistrate în acest campionat de CSM Slatina și, cel puțin în prima repriză, le-a reușit.
Au fost 30 de minute de handbal încrâncenat, cu multe dueluri fizice pe cele două semicercuri, un echilibru tradus printr-un singur gol avans la pauză, 14 – 13 pentru gazde.
Partea secundă a arătat însă limitele fizice și fetele de la CSM Slatina au zburdat pe teren, cu 21 de goluri marcate față de doar 15 primite.
La final scorul a fost 35 – 28, 35 de goluri primind slobozencele și la precedenta deplasare de la Slatina, cea din 2022, atunci înfrângerea fiind și mai aspră, 35 – 23. (FOTO: www.newsflux.ro)
DĂ CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO DE LA MECI!
Cu 9 puncte din cinci meciuri, CSM UNIREA Slobozia rămâne pe locul 3 în clasamentul seriei, la egalitate de puncte, 9, cu ACS SEPSI Sf. Gheorghe.
Primele două poziții sunt ocupate la egalitate de puncte, 15, de CSM Slatina și CS Activ Ploiești, cea de-a doua având însă un meci în plus disputat.
Următoarea partidă pentru CSM UNIREA Slobozia în campionat este programată abia la începutul anului viitor, în 21 ianuarie la Slobozia fiind așteptată formația SPARTAC București, cea mai slabă echipă din serie.