CSM Unirea Slobozia s-a impus pe teren propriu în fața echipei de la malul mării. Apărarea a fost punctul slab.
CSM Unirea Slobozia a cîștigat la șapte goluri, scor 34 – 27, meciul de pe teren propriu cu Neptun Constanța, în etapa a zecea din Divizia A.
Diferența foarte mare de puncte din clasament (9 la începutul meciului) nu s-a văzut și pe teren, mai ales din cauza greșelilor nepermise de pe propriul semicerc.
Norocul fetelor antrenate de Gheorghe Covaciu a fost că nici poarta adversă nu a ținut cu echipa și doar inspirația la finalizare a Ștefaniei Gheorghe (autoare a 11 goluri în meci) au ținut CSM Unirea Slobozia în permanență la conducere.
Gheorghe Covaciu s-a enervat în minutul 22 și a solicitat time-aut, exasperat de golurile primite prea ușor prin pătrunderi frontale semnate cu predilecție de Dana Matei, și ea autoare a 11 goluri.
Muștruluiala a dat roade iar finalul de primă repriză a aparținut în totalitate fetelor de la CSM Unirea care au mers la odihnă cu un avans liniștitor, scor 19 – 14.
CSM Unirea Slobozia câștigă dar nu scapă de umbra SEPSI Sfântu Gheorghe
Oaspetele au dat senzația în startul părții secunde că au puterea de a reintra în joc dar după ce au strâns scorul la un handicap de trei goluri (20 – 17 în minutul 35) oboseala și-a spus cuvântul și au cedat complet inițiativa.
Mult mai arțăgoase pe propriul semicerc, fetele lui Covaciu au blocat-o inspirat pe Mihaela Stănciulescu și au punctat de câteva ori pe contraatac prin Mădălina Topor și Mădălina Damian.
DĂ CLICK AICI PENTRU FOTOGRAFII DE LA MECI!
CSM Unirea Slobozia câștigă cu 34 – 27 meciul cu Neptun Constanța dar nu se poate bucura pe deplin de obținerea celor trei puncte.
Urmăritoarea de pe locul 4, SEPSI Sfântu Gheorghe, a câștigat pe teren propriu cu Activ Prahova Ploiești, 31 – 29, și rămâne la egalitate de puncte, 18, cu echipa din Slobozia.
Campionatul în seria A din Divizia A se întrerupe o lună de zile iar următoarea partidă pentru CSM Unirea Slobozia va fi abia în data de 17 martie, meciul decisiv pentru locul 3, în deplasare cu SEPSI Sfântu Gheorghe.