CSM Unirea Slobozia, echipa de junioare 3, a făcut cel mai bun meci al sezonului și a depășit la 5 goluri echipa de pe primul loc.

Echipa de handbal feminin junioare 3 CSM Unirea Slobozia și-a luat la revedere de la susținătorii ce i-au fost alături tot campionatul în cel mai frumos mod cu putință.

CSM Unirea s-a impus într-o manieră încântătoare, cu scorul 30 – 25, în fața formației ACSO Viitorul Pantelimon 1, echipa ce conduce seria E a campionatului.

Formația pregătită de Mădălina Topor a reușit o repriză secundă de senzație, cu un final de meci ce a ridicat în picioare o sală întreagă, într-o atmosferă ce nu s-a văzut nici la meciurile echipei mari.

Cinci eliminări în prima repriză dar oaspetele nu s-au putut desprinde

Meciul cu formația de pe primul loc a arătat a început perfect pentru gazde, cu patru goluri marcate în primele 3 minute și unul singur primit.

Entuziasmul din joc a fost însă curmat brutal și incorect de două eliminări dictate în același minut, mai mult pentru ca oaspetele să-și revină din șoc.

Sprijinul venit dinspre arbitri le-a ajutat pe ilfovence să echilibreze partida iar meciul s-a transformat într-o veritabilă partidă de box în care fiecare combatant a punctat fără să trimită însă adversarul la podea.

Aveau să o facă însă cei doi arbitri în finalul reprizei. La 13 – 11 pentru CSM Unirea Slobozia s-au dictat două eliminări, prima în minutul 21, a doua în minutul 23, și astfel ACSO Viitorul Pantelimon a intrat la odihnă cu avans minim pe tabelă, scor 14 – 13.

Spre comparație, în prima repriză CSM Unirea a fost sancționată cu cinci eliminări în timp ce adversarele cu una singură!

Echipa de pe primul loc, umilită în partea secundă

Oarecum mulțumite de scor, oaspetele au intrat fără vlagă pentru a doua jumătate a meciului iar atitudinea delăsătoare a fost sancționată cu 4 goluri primite rapid, scor 17 – 16 în minutul 30.

Nu-i nimic, s-a activat din nou ajutorul cu fluier și o nouă eliminare în tabăra gazdelor păstrează echilibrul pentru încă trei minute, scor 18 – 18 în minutul 33.

Ce a urmat însă a fost un recital la scenă deschisă dat în atac de Miruna Ghiță și Ana Maria Dima, lansatoare de foc, dublat de o apărare impecabilă, un interval perfect de șase minute în care scorul a urcat la 24 – 18!

Fericire maximă pe banca fetelor Mădălinei Topor, pe teren dar, mai ales, în tribune, pumnii fluturând câștigător în aer la fiecare atac cu gol al favoritelor.

DĂ CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO DE LA MECI!

CSM Unirea Slobozia – ACSO Viitorul Pantelimon 1 s-a terminat 30 – 25 iar echipa de junioare 3 încheie sezonul competițional pe locul 6 din cauza startului cumplit, în care a pierdut prea multe puncte.

CSM Unirea Slobozia: Sara Lazăr, Bianca Vintilă (1), Raisa Gongea, Iulia Chirițoiu (1), Mara Iancu (3), Iulia Rădulescu (2), Maria Ciupercă, Alexia Seizu, Emma Buzatu, Luiza Oprea, Ana Maria Dima (9), Ramona Gherghinoiu, Miruna Ghiță (9), Alexandra Gogot, Alessia Soare, Maria Chirca (5). Antrenoare: Mădălina Topor.