CSM Unirea Slobozia a câștigat meciul cu Spartac București disputat în ultima etapă și s-a clasat la finalul sezonului pe locul 3.

Echipa de handbal feminin a Clubului Sportiv Municipal UNIREA Slobozia s-a calificat la turneul pentru promovarea în Liga Florilor.

În ultima etapă fetele antrenate de Gheorghe Covaciu s-au impus fără emoții pe terenul ultimei echipe din seria A, Spartac București, scor 35 – 17, la pauză 16 – 12.

Cele trei puncte câștigate au urcat la 22 puncte zestrea sezonului, tot atâtea câte a acumulat și formația ACS Sepsi Sf. Gheorghe, formație ce viza, ca și echipa din Slobozia, ultima poziție pe podium.

Covăsnencele au avut un meci imposibil pe terenul liderei de necontestat a seriei, CSM Slatina, cea care și-a respectat blazonul și valoarea și a câștigat categoric, scor 40 – 22, terminând prima parte a sezonului cu 12 victorii din 12 partide.

CSM Unirea Slobozia încheie pe locul 3 campionatul, la 5 puncte în spatele echipei CS Activ Prahova Ploiești, și merge la turneul pentru promovarea în prima ligă de handbal feminin.

Competiția se va desfășura în perioada 10 – 12 mai la Iași iar la start se vor alinia echipele: CSM Slatina, CS Activ Ploiești, CSM Unirea Slobozia (toate din seria A), CSM Galați, CSM Iași 2020, CSM Roman (participante în seria B), CSM Deva și CSU Cluj-Napoca (din seria C).

Din cele opt echipe primele două vor obține automat calificarea în Liga Florilor în timp ce echipele de pe locurile 3 și 4 vor juca baraj pentru promovare cu formații din prima ligă.