CSM UNIREA Slobozia a câștigat meciul cu CSM Roman și nu mai poate pierde locul 3 la finalul sezonului regular din Divizia A.
Echipa feminină de handbal senioare CSM UNIREA Slobozia s-a impus clar în fața unei formații care are ca obiectiv clasarea pe unul dintre primele patru locuri în seria B din Divizia A.
Vizitatoare la Slobozia, CSM Roman a început slab jocul și le-a permis adversarelor să-și procure rapid și ușor un avans confortabil pe tabela de marcaj.
Cu o defensivă exactă și portărițe inspirate, CSM UNIREA a intrat la odihnă cu un avans liniștitor de șapte goluri, scor 18 – 11, iar partea secundă părea a fi o simplă formalitate.
Nu a fost deloc așa pentru că fetele din Moldova au intrat pe teren decise să arate că sunt mult mai valoroase decât se prezentaseră în prima jumătate a meciului.
Artăgoase pe propriul semicerc și letale pe contraatac, oaspetele au redus constant handicapul de pe tabelă, gazdele având cea mai slabă perioadă de joc din acest sezon, cu doar cinci goluri înscrie într-un interval de 24 de minute, perioadă în care au primit 10 goluri!
Momentul psihologic al meciului a avut loc în minutul 24, atunci când la scorul de 23 – 21 CSM Roman a ratat șansa de a se apropia la un singur gol iar pe contraatac CSM UNIREA Slobozia a marcat golul cu numărul 24.
Oaspetele au resimțit din plin șocul și nu au mai contat în minutele rămase de jucat, primind până la final încă 4 goluri pentru un scor final de 28 – 23 în favoarea echipei din Slobozia.
DĂ CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO DE LA MECI!
CSM UNIREA Slobozia în meciul cu CSM ROMAN: Săndulache, Dumanska – Nichitean (8), Oprea (1), David (2), Toader (1), Marin (1), Vasile (5), Stanca (3), Tasevska, Arsenievska (3), Neagu, Soreanu (1), Șerban (3), Dăscălete, Răileanu.
CSM UNIREA Slobozia ocupă locul 3 în clasament, cu un total de 31 puncte, și va juca etapa viitoare în deplasare cu ACS Unirea Dobroești, meci programat sâmbătă, 25 ianuarie, de la ora 11.00.