CSM UNIREA Slobozia a trecut neînvinsă și de penultima adversară din seria C și are ca obiectiv imediat victoria în ultima etapă.
Echipa de junioare 3 a CSM UNIREA Slobozia a dat de greu în primul sfert de ceas al meciului de pe teren propriu cu formația CSS 1 Constanța, în penultima etapă din campionat.
Venite cu scopul de a le răpi gazdelor cu victorii pe linie măcar un punct, oaspetele au avut în startul confruntării momente foarte bune de joc.
Cu o apărare arțăgoasă și exactă și contre în viteză concretizate cu goluri pe tabelă, constănțencele au sperat că pot da lovitura la Slobozia.
N-a fost să fie așa pentru că antrenoarea Mădălina Predoi a simțit rapid că fetele sale nu sunt conectate sută la sută la joc și le-a chemat la margine pentru a le cupla la meci.
Iar mutarea a dat roade iar până la odihnă CSM UNIREA Slobozia s-a dus la șapte goluri, scor 17 – 10, salt spectaculos de la scorul de 10 – 9 pentru gazde, înregistrat în minutul 18 pe tabela de marcaj.
Partea secundă a fost un recital de goluri frumoase la care au contribuit toate handbalistele avute la dispoziție pentru meciul din etapa a 13-a.
Una încheiată cu o nouă victorie clară, scor 31 – 15, după o a doua jumătate în care oaspetelor le-a lipsit forța ofensivă.
DĂ CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO DE LA MECI!
CSM UNIREA Slobozia în meciul cu CSS 1 Constanța: Lazăr, Mihalcea – Vintilă (3), Gongea, Chirițoiu (4), Manea, Dumitru, Ciupercă (1), Seizu (3), Buzatu, Dragomir, Dima (7), Gherghinciu, Ghiță (5), Soare (1), Chirca (7).
CSM UNIREA Slobozia va juca în ultima etapă din seria C în deplasare, pe terenul formației CS Axiopolis Cernavodă, joi, 27 februarie.




