CSM UNIREA Slobozia, prin echipa de Junioare 3, este reprezentată în Turneul Semifinal Valoare 2 ce se va disputa la Slobozia.

Echipa de Junioare 3 din cadrul Clubului Sportiv Municipal UNIREA Slobozia atacă intrarea în primele 8 echipe din România, un obiectiv ce poate fi atins de una dintre cele mai valoroase generații de tinere handbaliste.

Fetele pregătite de ambițioasa Mădălina Predoi vor juca în Turneul Semifinal Valoare 2 Grupa 1 ce se va desfășura în perioada 30 aprilie – 2 mai în Sala Sporturilor „Andreea Nica” din cadrul Complexului Sportiv Municipal.

Pentru unul dintre primele două locuri ce asigură intrarea în clubul select al celor mai bune opt echipe de handbal feminin Junioare 3 din România se mai luptă echipele SCM Gloria Buzău, CSM Ploiești și ACS Transilvania Brașov.

„Mulțumim Asociației E Pluribus Unum pentru că este alături de echipele noastre de junioare și pentru sprijinul considerabil acordate în acoperirea costurilor de organizare ale acestui turneu.”, au transmis cei de la CSM UNIREA Slobozia într-o postare pe pagina de Facebook a Clubului.

Program complet Turneu Semifinal Valoare 2 Grupa 1

Miercuri, 30 aprilie

Ora 16.00: SCM Gloria Buzău – CSM Ploiești

Ora 18.00: CSM UNIREA Slobozia – ACS Transilvania Brașov

Joi, 1 mai

Ora 14.00: ACS Transilvania Brașov – CSM Ploiești

Ora 16.00: CSM UNIREA Slobozia – SCM Gloria Buzău

Vineri, 2 mai

Ora 16.00: SCM Gloria Buzău – ACS Transilvania Brașov

Ora 18.00: CSM Ploiești – CSM UNIREA Slobozia