Karate: Andrei Gheorghe și Alex Lupu au obținut rezultate excelente la Cupa Sultan, competiție organizată de Federația Română de Karate WUKF.
Doi sportivi legitimați la secția de Karate CSM UNIREA Slobozia au obținut patru medalii la un concurs ce a avut loc la Ploiești.
Fiecare dintre cei doi a obținut câte o medalie de argint și una de bronz. Andrei Gheorghe a urcat pe treapta a doua a podiumului la kumite – echipe și a obținut locul 3 la kata.
Colegul de echipă, Alex Lupu, a primit medalia de argint la kata și medalia de bronz la kumite, ambele probe individual.
Rezultatele obținute de sportivii pregătiți de antrenorul Liviu Sandu sunt valoroase având în vedere că la competiția sportivă au participat 574 sportivi de la 42 cluburi afiliate la Federația Română de Karate WUKF. (FOTO: Facebook – Clubul Sportiv Municipal UNIREA Slobozia)



