Salt la conținut
Știri
Sfaturile antrenoarei Adina Cîrligeanu nu au fost de ajuns pentru un rezultat pozitiv.
Tot clubul

Handbalistele senioare au fost la cinci minute de un rezultat pozitiv la Brăila

Echipa feminină de handbal senioare CSM UNIREA Slobozia a pierdut pe final meciul din deplasare cu Dunărea Brăila Div. A.

Echipa de senioare CSM UNIREA Slobozia nu a reușit să încurce la ea acasă una dintre echipele foarte bune din Seria A a Divizia A, dar nu a fost departe să o facă.

HC Dunărea Brăila, echipa secundă a prim divizionarei ce evoluează în Liga Florilor, a avut în prima repriză o replică pe măsură oferită de oaspete și, în ciuda unui avans de 3 goluri la un moment dat, la pauză au mers la odihnă un singur gol în plus pe tabelă, scor 16 – 15.

Cu sfaturile primite de la antrenoarele Adina Cârligeanu și Oana Chitacu bine puse pe teren, CSM UNIREA Slobozia a întors scorul și și-a procurat un avans de două goluri până spre minutul 45.

Gazdele nu au renunțat la luptă și cu cinci minute înainte de final scorul era egal 28, fiind imposibil de anticipat care dintre cele două combatante va avea câștig de cauză.

Din nefericire, fetele din echipa fanion a Clubului Sportiv Municipal UNIREA Slobozia au ratat trei atacuri, printre care și o aruncare de la 7 metri irosită, iar Dunărea Brăila Div.A a profitat pentru a câștiga meciul cu 32 – 29.

CSM UNIREA Slobozia a jucat la Brăila în următoarea componență: D. Neagu, Gogoț, Dulgheriu (7 intervenții) - Margalina (3 goluri), Iancu, Avram (1), Mazilu (5), Marin (7), Vasile (5), Trifa, Enache, Bordei, A. Neagu (4), Vîrlar, Coadă (4), Racho.

Echipa de senioare CSM UNIREA Slobozia va juca sâmbătă pe teren propriu, în Sala Sporturilor „Andreea Nica” din Complexul Sportiv Municipal Slobozia, de la ora 12.00, cu ACS Olympic RFH.

Alte știri